Customer Care… by MADONETTE – ultima parte
Comentarii(6) Acum o ora d-na de la OPC mi-a comunicat ca pot trece oricand, incepand de astazi, sa-mi iau banii de la Madonette – Mall Vitan. Stiu, stiu, sunt printre norocosi. 
Din aceasta experienta am invatat trei lucruri:
- nu trebuie sa te lasi calcat in picioare
- rabdarea si persuasiunea sunt esentiale in cazul unui eventual demers
- nu renunta.
Nu consider ca am castigat nimic, ci doar mi-a fost returnat ceea ce mi se cuvenea.
A short review…
Comentarii(2) - Din ciclul toate-s noi, luni s-a lansat www.profesiionline.ro – site care “se adreseaza atat specialistilor in resurse umane, cat si tuturor celor care, indiferent de stadiul profesional, sunt interesati de imbunatatirea abilitatilor profesionale, de formare continua, de stabilirea contactelor in mediul profesional, de dezvoltare personala si profesionala.” Este un proiect in care cred si la care am lucrat pana in luna aprilie. La nici o saptamana de la lansare, pe site sunt deja 89 joburi active. Le doresc celor din echipa Profesiionline numai reusite! Despre lansare cititi aici.
- Din ciclul avem o tara cu ea defilam, miercuri dimineata m-am intors din Barcelona – fascinant oras, motivul depresiei mele actuale (intr-un viitor post va voi povesti despre asta).
- Din ciclul ne miscam in reluare dar macar mergem inainte, joi dimineata am fost la OPC cu perechea de papuci. Ei m-au chemat. Acum urmeaza sa se duca in control la magazin si sa ma contacteze pentru a-mi comunica rezultatul.
Customer Care… by MADONETTE – partea a doua
Comentarii(4) Robotul care iti raspunde atunci cand suni la ANPC iti zice ca poti depune reclamatia la sediul lor sau o poti trimite prin fax, insa dupa cum va spuneam in post-ul trecut, eu am ales sa ma duc la sediu cu papucii in sacosa.
Acolo am intalnit un domn foarte amabil care mi-a spus ca am dreptate si ca ar trebui sa-mi primesc banii inapoi, dar ca am venit cam degeaba pentru ca ei nu au spatiu de depozitare, insa pentru ca sunt o inteligenta si am facut poze perechii cu pricina imi sugereaza sa formulez reclamatia si sa o trimit prin e-mail impreuna cu pozele. Zis si facut. Ca sa fiu sigura ca se citeste am trimis mesajul cu request read receipt. Era 06.06.2007 si pentru ca pana in 14.06.2007 nu mi-a venit nici un e-mail, mi-a trecut prin cap ca poate nu au calculatoare sau net si deci am decis ca trebuie sa o trimit si prin fax (fara poze ca sa nu le consum hartia).
Si uite asa a trecut timpul… Luni – 02.07.2007 am sunat la ei. Dupa doua sugestii de a suna la alte doua numare, a treia incercare a fost cu noroc (ca sa nu va creasca nivelul de adrenalina o sa fiu mai clara: chiar am vorbit cu cineva care avea in fata reclamatia mea). I-am povestit in doua propozitii etapele pe care le-am parcurs si mi-a spus ca despre e-mail nu imi poate spune nimic, pentru ca nu le gestioneaza el, dar faxul s-a primit. Am rasuflat usurata si l-am intrebat care sunt urmatorii pasi. Indignat omul mi-a spus ca o sa ma contacteze cineva in termen de maxim o luna de la data primirii reclamatiei prin fax si ca job-ul lui este sa inregistreze faxuri nu sa informeze publicul. Totusi intr-un moment de maxima generozitate, de frica “sa nu mi se faca rau din cauza agitatiei la gradele de afara”, mi-a dat un alt numar la care sa sun intre 8.30 si 16.30 pentru a afla in ce stadiu este reclamatia.
Am sunat ieri. Desigur ca nu acela era numarul si a fost nevoie de alte telefoane ca sa ajung tot de unde plecasem, adica la acelasi numar de telefon la care imi raspunsese domnul generos dar macar am fost norocoasa – se schimbase tura. Mi s-a spus ca sunt extrem de aglomerati si ca in termenul legal de 30 de zile de la primirea reclamatiei prin fax voi primi un raspuns care poate fi o amanare cu 15 zile a raspunsului pentru ca nu mai fac fata. L-am rugat sa imi explice care sunt pasii ce vor fi parcursi. S-a enervat. Mi-a povestit ca inspectorul se poate duce la agentul economic sa controleze produsul respectiv, ca ii testeaza rezistenta culorii in conditii de umiditate… etc. L-am ascultat 2 minute si l-am intrebat daca nu e mai simplu, tocmai pentru ca nu au timp, sa mearga inspectorul cu mine alaturi si cu dovezile in brate la agentul economic si sa cerceteze “cazul” si apoi daca considera ca am dreptate sa testeze intreg lotul, in loc sa mearga sa testeze in diferite conditii un lot care poate nu mai este la vanzare (adica bate drumul degeaba) sau care poate nu mai este acelasi, ca doar de duce dupa mai mult de o luna de la achizitionare. A tipat la mine sa astept raspunsul lor si mi-a zis buna ziua.
Ma scuzati d-nule inspector pe segmentul non-food care protejati consumatorul ca ma incapatanez sa vreau inapoi cei 229 RON platiti.
In naivitatea mea mi se pare incredibil ca traim intr-o tara europeana in care daca un comerciant isi bate joc de tine, tu nu poti nici macar sa il determini sa-ti returneze suma platita pe serviciul/produsul de rahat pe care ti l-a vandut.
Acum nu-mi ramane decat sa astept raspunsul lor, iar apoi raspunsul de dupa amanare. Dar tot nu ma las…
Customer Care… by MADONETTE
Saptamana trecuta, dupa doua zile exasperante de cautari, mi-am gasit in Mall Vitan, la Madonette, o pereche de papuci cat de cat pe gustul meu. 2 barete, 2 talpi, negri, piele interior, exterior si talpa, 229 RON, made in Italy.
I-am purtat fix 2 zile (miercuri si joi). La sfarsitul primei zile, am costatat ca si-au lasat putina coloare pe talpa mea, insa mi-am zis ca o fi o chestiune trecatoare (v-am mai zis ca sunt naiva). A doua zi insa, in drum spre casa, m-a prins ploaia. Desi nu a fost torentiala, m-am udat putin la picioare. Acasa am constatat ca talpile mele erau negre si ca papucii aveau un aspect antic. Curatandu-i, cu gandul ca a doua zi sa ma intorc cu ei la Madonete, am constatat ca talpile exterioare suferisera atacuri grave si repetate. Iata despre ce vorbesc:
In dimineata zilei de 1.06.2007 (vineri) m-am prezentat la magazin. I-am explicat si aratat vanzatoarei, care mi-a spus ca ea nu are vina ca mie imi transpira picioarele si ca talpa e din piele si e normal sa se cojeasca. Stupefiata, i-am spus ca eu am cumparat papuci cu talpa neagra si ca nici macar daca as calca din balta in balta nu s-ar justifica decolorarea. Cu o “amabilitate excesiva”, mi-a spus ca ii trimite la depozit sa ii vada sefu’ si sa ia o decizie. Mi-a dat un biletel stampilat, cu un numar de telefon si mi-a sugerat sa sun in ziua urmatoare.
Sambata: nu ii luase nimeni sa ii duca la depozit. Mi s-a spus sa revin luni.
Luni: ma intreaba daca e vorba de perechea bej, ii spun ca eu am lasat o pereche neagra. Se intereseaza si revine – nu ii vazuse inca seful, ma roaga sa sun marti seara.
Marti seara: mi se spune ca seful a zis ca nu ii schimba pentru ca nu au nimic si sa vin sa ii iau inapoi. A tinut sa specifice ca eu sunt de vina pentru ca imi transpira picioarele. Ma abtin de la ceea ce vroiam sa-i raspund si ii spun ca vreau sa vorbesc cu managerul superior. Imi zice ca il suna cand ajung acolo.
Am ajuns. Ii cer perechea si ii amintesc ca vreau sa vorbesc cu persoana care poate lua decizii. Se duce in spate si il suna. Imi intinde mobilul. Spun buna seara. Imi raspunde si insista ca papucii nu au nimic. I-am spus ca eu am cumparat incaltaminte de culoare neagra si ca desi mi s-a comunicat ca nu mai e neagra pentru ca imi transpira picioarele, eu ma incapatanez si o vreau in continuare neagra. L-am intrebat daca s-a gandit ca uneori in Bucuresti poate ploua, sau ca din cauza ca suntem capitala europeana, poti oricand calca in oarece pe strada si in consecinta esti nevoit sa speli talpa. Deci si in aceste cazuri, nu numai prin transpiratie, incaltamintea se uda… Apoi i-am spus ca de obicei te incalti pentru a merge la propriu pe strada si ca nu e normal ca talpa exterioara, fie ea din piele sau nu, sa fie de unica folosinta. Mi-a raspuns ca nu are ce face si imi sugereaza sa ma duc la ANPC. Ii multumesc pentru sugestie si ii spun ca oricum faceam asta.
Spun buna seara si ii dau telefonul vanzatoarei. Ea imi cere bonul ca sa imi returneze incaltamintea. Zambesc si ii spun ca ii arat bonul ca sa imi dea incaltamintea. Ea insista ca pana nu ii dau bonul, nu mi-o da. Am zambit si i-am spus sa se mai uite o data la mine. Pana la urma mi-a returnat incaltarile. Fara punga brand-uita…
Azi ma duc la ANPC. Va tin la curent.
Munca nu a omorat pe nimeni…
…pana acum.
Am vazut stirile, am citit ziarele, am urmarit comentariile de pe forumuri. Imi pare extrem de rau, am un gol in stomac gandindu-ma cat de groaznica poate fi singuratatea si credinta ca un ritm de munca infernal iti poate umple viata, dar totusi ma gandesc ca vina este in cea mai mare masura a ei. Atunci cand nu mai poti, cand nu mai faci fata, vorbeste, iar daca nu esti ascultat poti spune oricand stop. Exista legi, exista si alte companii.
Nu as vrea sa fiu inteleasa gresit, sunt total impotriva unui asemenea ritm de lucru, dar in momentul in care intrii in E&Y clar stii in ce te bagi, iar daca nu stii, cu siguranta afli in prima luna. Este complet eronat sa ii atribui departamentului de HR intreaga vina deoarece este cunoscut faptul ca, din pacate, nu intotdeauna acesta are libertatea de a face ceva pentru angajati. Este complet eronat sa ii atribui managerului superior intreaga vina, in conditiile in care nu esti in stare sa spui nu, nu mai pot, nu mai fac fata.
Ceea ce ma socheaza este faptul ca desi in aceste zile au scris pe forumuri destul de multi angajati sau fosti angajati ai acestei companii, nimeni nu a facut nimic. Daca au fost maltratati/obligati/exploatati, de ce nu au facut nimic? Este usor sa povestesti lucruri din spatele unui monitor, este usor sa dai vina pe sistem/conducere si este foarte greu sa constientizezi faptul ca pana la urma alegerea este doar a ta. Cu siguranta ca daca s-ar fi luat atitudine, daca angajatii din pozitii cheie ar fi refuzat sa se supuna politicii organizatiei, daca fluctuatia de personal ar fi atins cote alarmante, in piata s-ar fi aflat si poate nu imediat, dar pana la urma lucrurile s-ar fi schimbat pentru ca oamenii chiar pot face diferenta.
Sanatatea in organizatii
Am fost ieri la Business-Edu. Tematica acestei editii, a-4-a, a fost Psihologia la locul de munca.
Chiar daca s-a vorbit despre lucruri pe care le constientizam, sau pe care le studiez acum, cred ca mi-a facut bine sa le aud rostite clar si raspicat si de catre oameni experimentati, care au contribuit sau cel putin incearca sa contribuie la sanatatea organizatiilor din care fac parte.
Sanatatea organizatiei inseamna si sanatatea indivizilor ce o alcatuiesc. Viata personala este cel putin la fel de importanta ca cea profesionala si nu este ok ca una sa o excluda pe cealalta.
Atunci cand am incercat sa gasim impreuna solutii, am descoperit ca de fapt problema este in fiecare din noi – ne este frica sa riscam pentru ca ne gandim la posibilele consecinte, ne intrebam daca nu cumva luminita de la capatul tunelului este de fapt cea a trenului care intra in tunel, din teama de esec, de a nu fi bagati in seama, nu ne implicam, nu oferim solutii. De cele mai multe ori nu procedurile si obiectivele ce trebuiesc indeplinite sunt problema, ci noi.
Mi-a placut mult o metafora pe care am auzit-o – toti angajatii unei companii sunt purtatori de ulcer, unii cauzeaza boala iar altii o manifesta. Mi se pare extrem de realista. Sunt sigura ca fiecare din noi are/a avut un manager superior cauzator, sau poate noi insine ii imbolnavim pe cei din imediata vecinatate.
Am plecat de acolo intrebandu-ma daca intr-o zi chiar voi putea face diferenta…
Ziua barbatilor :)
Astazi fetele MPI si-au sarbatorit colegii!
Iata dovada!
“E de-ajuns sa nu-ti pui nici o masca, si ceilalti vor crede ca-i vorba de o masca.”
Nu am inteles niciodata oamenii care acceseaza zilnic site-urile matrimoniale. A fost o vreme cand am intrat si eu, o cerea specificul jobului de la momentul respectiv. Chiar am si intalnit in real life utilizatorii.
O perioada a fost fun, dar dupa nu timp nu ma puteam abtine sa nu ma intreb cine sunt cu adevarat oamenii din spatele nick-urilor mai mult sau mai putin explicite. Am citit “povesti de succes” si totusi cred in continuare ca ele sunt exceptii care confirma regula – astfel de site-uri alunga pentru un timp plictiseala, pana ce ele insele devin plictisitoare.
M-am uitat peste multe profile si in punctul meu de vedere se pot distinge opt tipuri de barbati (insurati sau nu):
- cu deficiente fizice sau mentale – nu am nimic de comentat,
- tipul ahtiatului dupa sex,
- tipul macho – care debordeaza de incredere in sine si din a carui descriere poti intui numarul de neuroni pe care ii poseda,
- tipul racolatorului – pentru servicii platite de tip videochat/prostitutie,
- tipul timidului sau al cersetorului – care nu are timp sa iasa il lume, iar atunci cand o face se inhiba,
- tipul traumatizatului – a trecut prin tot felul de experiente si acum, din singuratate, se afla pe respectivul site in cautarea femeii care sa spele pacatele predecesoarelor,
- tipul complexatului – trebuie sa il convingi ca nu este atat de rau pe cat se crede,
- tipul “no time at all” – destul de inteligent, cu care este prea putin probabil sa ajungi undeva, tocmai din lipsa timpului.
Ca sa fiu si mai clara, am adunat cateva descrieri ale unor utilizatori activi pe un site de gen:
“realizat deosebit dragut fara prejudecati caut o relatie plina de pasiune fara prejudecati restul pe parcurs.”
Fara nici un semn de punctuatie, d-nul chel de 1.74 cm si 89 kg, vrea de fapt sa spuna ca doreste sa faca sex cu o d-na/d-ra open-minded.
“sunt in cautarea sufletului pereche……foarte tandru…o fire vesela.,..si plina de umor…caut accelasi lucru…sper sa il gasesc”
Trebuie specificat ca sufletul pereche trebuie sa aiba musai intre 45 si 64 kg. Este evident ca o d-ra de 70 kg nu poate fi tandra, vesela si nici nu poate avea simtul umorului.
“Look de “dur” (manager), “dram de nebunie” … Alternez rationalul cu irationalul. Caut aceleasi caracteristici, imbracate intr-o forma armonioasa. Nu agreez ideea de a te cupla din interes.”
Nu agreaza ideea de cuplare din interes si totusi primul lucru pe care il spune despre el este ca are look de manager. Stimate domn, in general de ce ti-e frica, de aia nu scapi.
“daca te-as interesa cauta-ma si vei afla cu adevarat ceea ce cauti”
Nu inteleg ce a vrut sa spuna poetul, dar apreciez ca macar a pus corect cratima.
“Absolut neinteresant… Sper sa nu ajung sa te plictisesc prea mult”
Ok… M-am gandit ce cauta aceasta “victima” pe net si am ajuns la concluzia ca poate doreste stabilirea unui nou record: pentru cele mai multe potentiale, dar inexistente discutii.
“sunt asa cum mi-as fi dorit sa fiu, daca s-ar fi putut…….”
“…sunt o persoana care nu sunt ceea ce iti doresti,sau ceea ce iti inchipui…eu sunt eu!…,pentru inceput doar discutii……….imi place sa risc,daca am cu cine!!!….imi place sa iubesc,daca am pe cine!!!”
WAW!!! Foarte profunzi.
“Seriozitate si discretie.Gay sau bi,activ sau pasiv.Dispus la toate.Am loc de distractie.Valabil si pt f.”
No comment.
“cine vrea sa ma cunoasca sa-mi lase un sms si dupaceia mai tinem legatura”
Incepuse oarecum bine…
“Dezamagit de toti cei ce vor sa fie ceea ce defapt nu sunt . Aici in aceasta lume virtuala mai sunt si oameni care stiu ce vor, ce cauta , oameni care spera….ca nu vor fi tratati cu indiferenta .Sperand ca oricine la o * sansa , ma las in mainile destinului ….”
Poate ca totusi are dreptate…
Voi ce parere aveti in legatura cu acest subiect?
