Sanatatea in organizatii

Am fost ieri la Business-Edu. Tematica acestei editii, a-4-a, a fost Psihologia la locul de munca.

Chiar daca s-a vorbit despre lucruri pe care le constientizam, sau pe care le studiez acum, cred ca mi-a facut bine sa le aud rostite clar si raspicat si de catre oameni experimentati, care au contribuit sau cel putin incearca sa contribuie la sanatatea organizatiilor din care fac parte.
Sanatatea organizatiei inseamna si sanatatea indivizilor ce o alcatuiesc. Viata personala este cel putin la fel de importanta ca cea profesionala si nu este ok ca una sa o excluda pe cealalta.
Atunci cand am incercat sa gasim impreuna solutii, am descoperit ca de fapt problema este in fiecare din noi – ne este frica sa riscam pentru ca ne gandim la posibilele consecinte, ne intrebam daca nu cumva luminita de la capatul tunelului este de fapt cea a trenului care intra in tunel, din teama de esec, de a nu fi bagati in seama, nu ne implicam, nu oferim solutii. De cele mai multe ori nu procedurile si obiectivele ce trebuiesc indeplinite sunt problema, ci noi.

Mi-a placut mult o metafora pe care am auzit-o – toti angajatii unei companii sunt purtatori de ulcer, unii cauzeaza boala iar altii o manifesta. Mi se pare extrem de realista. Sunt sigura ca fiecare din noi are/a avut un manager superior cauzator, sau poate noi insine ii imbolnavim pe cei din imediata vecinatate.

Am plecat de acolo intrebandu-ma daca intr-o zi chiar voi putea face diferenta…

“E de-ajuns sa nu-ti pui nici o masca, si ceilalti vor crede ca-i vorba de o masca.”

Nu am inteles niciodata oamenii care acceseaza zilnic site-urile matrimoniale. A fost o vreme cand am intrat si eu, o cerea specificul jobului de la momentul respectiv. Chiar am si intalnit in real life utilizatorii.

O perioada a fost fun, dar dupa nu timp nu ma puteam abtine sa nu ma intreb cine sunt cu adevarat oamenii din spatele nick-urilor mai mult sau mai putin explicite. Am citit “povesti de succes” si totusi cred in continuare ca ele sunt exceptii care confirma regula – astfel de site-uri alunga pentru un timp plictiseala, pana ce ele insele devin plictisitoare.

M-am uitat peste multe profile si in punctul meu de vedere se pot distinge opt tipuri de barbati (insurati sau nu):

1. cu deficiente fizice sau mentale – nu am nimic de comentat,
2. tipul ahtiatului dupa sex,
3. tipul macho – care debordeaza de incredere in sine si din a carui descriere poti intui numarul de neuroni pe care ii poseda,
4. tipul racolatorului – pentru servicii platite de tip videochat/prostitutie,
5. tipul timidului sau al cersetorului – care nu are timp sa iasa il lume, iar atunci cand o face se inhiba,
6. tipul traumatizatului – a trecut prin tot felul de experiente si acum, din singuratate, se afla pe respectivul site in cautarea femeii care sa spele pacatele predecesoarelor,
7. tipul complexatului – trebuie sa il convingi ca nu este atat de rau pe cat se crede,
8. tipul “no time at all” – destul de inteligent, cu care este prea putin probabil sa ajungi undeva, tocmai din lipsa timpului.

Ca sa fiu si mai clara, am adunat cateva descrieri ale unor utilizatori activi pe un site de gen:

“realizat deosebit dragut fara prejudecati caut o relatie plina de pasiune fara prejudecati restul pe parcurs.”
Fara nici un semn de punctuatie, d-nul chel de 1.74 cm si 89 kg, vrea de fapt sa spuna ca doreste sa faca sex cu o d-na/d-ra open-minded.

“sunt in cautarea sufletului pereche……foarte tandru…o fire vesela.,..si plina de umor…caut accelasi lucru…sper sa il gasesc”
Trebuie specificat ca sufletul pereche trebuie sa aiba musai intre 45 si 64 kg. Este evident ca o d-ra de 70 kg nu poate fi tandra, vesela si nici nu poate avea simtul umorului.

“Look de “dur” (manager), “dram de nebunie” … Alternez rationalul cu irationalul. Caut aceleasi caracteristici, imbracate intr-o forma armonioasa. Nu agreez ideea de a te cupla din interes.”
Nu agreaza ideea de cuplare din interes si totusi primul lucru pe care il spune despre el este ca are look de manager. Stimate domn, in general de ce ti-e frica, de aia nu scapi.

“daca te-as interesa cauta-ma si vei afla cu adevarat ceea ce cauti”
Nu inteleg ce a vrut sa spuna poetul, dar apreciez ca macar a pus corect cratima.

“Absolut neinteresant… Sper sa nu ajung sa te plictisesc prea mult”
Ok… M-am gandit ce cauta aceasta “victima” pe net si am ajuns la concluzia ca poate doreste stabilirea unui nou record: pentru cele mai multe potentiale, dar inexistente discutii.

“sunt asa cum mi-as fi dorit sa fiu, daca s-ar fi putut…….”
“…sunt o persoana care nu sunt ceea ce iti doresti,sau ceea ce iti inchipui…eu sunt eu!…,pentru inceput doar discutii……….imi place sa risc,daca am cu cine!!!….imi place sa iubesc,daca am pe cine!!!”
WAW!!! Foarte profunzi.

“Seriozitate si discretie.Gay sau bi,activ sau pasiv.Dispus la toate.Am loc de distractie.Valabil si pt f.”
No comment.

“cine vrea sa ma cunoasca sa-mi lase un sms si dupaceia mai tinem legatura”
Incepuse oarecum bine…

“Dezamagit de toti cei ce vor sa fie ceea ce defapt nu sunt . Aici in aceasta lume virtuala mai sunt si oameni care stiu ce vor, ce cauta , oameni care spera….ca nu vor fi tratati cu indiferenta .Sperand ca oricine la o * sansa , ma las in mainile destinului ….”
Poate ca totusi are dreptate…

Voi ce parere aveti in legatura cu acest subiect?

Role model

Nu stiu altii cum sunt, dar eu pana la cei 27 de ani ai mei nu mi-am dorit niciodata sa fiu ca cineva, nu mi-am dorit sa urmez un exemplu, sa vorbesc ca cineva sau sa am ceea ce o persoana publica, sau orice altcineva are.

Romania a devenit o tara in care tanara generatie isi doreste cu ardoare putere si bani, in care perspectiva este aproape invizibila, in care presedintele unui club sportiv este luat drept model de succes, in care oamenii simpli casca uimiti gura la circul nocturn de pe OTV in care sunt prezentate cine stie ce cazuri, in care pensionarii stau lunar la cozi interminabile in fata farmaciilor doar pentru a supravietui, in care un procent insemnat din populatie a votat in 2004 cu Vadim Tudor desi acesta si-a expus in nenumarate ocazii planul dictatorial. Aceasta este partea vizibila a Romaniei, partea care ne este scoasa in evidenta pe toate canalele media, partea care ne doare si de care ne lovim zi de zi (probabil pentru ca majoritatea romanilor vad jumatatea goala a paharului).

Ca orice lucru/om pe lumea asta, tara noastra are si o parte de care nu vorbim atat de des cum ar trebui, o parte frumoasa, cu oameni care ajuta oameni, oameni de valoare, oameni pe care ii putem considera model.

O astfel de persoana este din punctul meu de vedere Marie Rose Mociornita – nepoata industriasului Dumitru Mociornita, patron de fabrici in industria de piele si incaltaminte in perioada interbelica, fiica a lui Ion Mociornita, inchis timp de sapte ani de regimul comunist. Familia ei a pierdut tot, dar a avut puterea sa o ia de la capat. Impreuna cu mama ei a parasit tara la varsta de 12 ani, au locuit o luna in Frankfurt si apoi in Montreal. A urmat liceul in limba engleza si apoi Facultatea de Marketing si Comert la Londra (si nu a uitat limba romana). S-a intors in Romania acum 8 ani cu scopul de a recupera bunurile ce au apartinut familiei sale (inca se mai lupta pentru asta) si a ramas sa reconstruiasca valori precum solidaritatea umana, bunatatea si increderea.

Am vazut-o pentru prima data in 2004, era invitata lui Marius Tuca intr-un talk-show. Mi-a atras atentia prin propria prezenta, este o femeie frumoasa, fina, deschisa. Poate ca nu mi-ar fi ramas in minte, ca doar avem podul plin de femei frumoase, insa a spus zambind o chestie foarte desteapta la adresa situatiei din tara – “cel mai bogat om din Ungaria a facut putin peste 10 milioane in ultimul deceniu, iar in Romania se vorbeste despre sute de milioane facute in 14 ani”.

Intr-un interviu pentru revista Viva a declarat ca cel mai mult o ingrijoreaza in Romania “apatia, resemnarea, lipsa reala de directie. Nu poti sa iti faci planuri de viata, oamenii sunt mintiti, stiu ca sunt mintiti si sunt din ce in ce mai obositi sa fie mintiti.”

“Lucrul cel mai important in viata este ca varsta nu conteaza daca esti o femeie interesanta si ai un plan de viata. Al doilea lucru important este sa izbucnesti in ras in loc de plans si al treilea, oricat de grele ar fi circumstantele, sa nu uiti sa iti dai cu o crema hidratanta.”

A intalnit cei mai interesanti barbati “acolo unde a decis destinul… Cred profund in suflete pereche si nu ma multumesc cu mai putin, pentru ca mai devreme sau mai tarziu incep sa se vada lipsurile si eu nu pot sa traiesc cu minciuna in casa.”

“Regula de baza pentru mine este: chiar daca se poarta verdele neon si volanele, daca iti petreci prea mult timp intrebandu-te cum ti-ar sta imbracata asa, inseamna ca nu face parte din personalitatea ta. Pentru mine moda este despre personalitate si nu personalitatea despre moda.”

Da, uite o femeie completa pe care mi-ar placea sa o cunosc pentru ca as avea cu siguranta lucruri de invatat!

Muzica = reper

Imi place sa ascult muzica, intotdeauna mi-a placut. Muzica are putere si cred ca o melodie poate fi considerata reper al unei perioade din viata noastra, un anumit curent muzical poate fi considerat reperul unei generatii. Este atat de diversa incat este imposibil sa nu o poti potrivi starii prin care treci, este atat de molipsitoare incat este imposibil sa nu te influenteze..
Ma gandeam ieri ca exista cel putin o melodie pe care o pot asocia cu o traire, genul acela de traire de care iti vei aminti mereu.

De exemplu <Vanilla Ice – Ice Ice Baby> imi aminteste de primul sarut. Aveam vreo 12 – 13 ani si in principiu stiam ce trebuie facut (trasesem un ochi vigilent la serialul Dallas si unde mai pui ca prietenii mei imi facusera teorie, scheme, ca deh… simteam cu totii ca se apropia momentul). Si s-a intamplat. Era toamna spre iarna, batea vantul si se facuse intuneric. Prietenul meu era mult mai experimentat (mai trecuse prin asta), cu 2 ani mai mare si cu vreo 3 centimetri mai scund (ce sa-i faci, dragostea e oarba). Ma condusese pana in apropierea blocului si pentru ca nu mai dorea sa piarda timpul, a trecut direct la treaba. Sarutul a durat vreo 2 minute, numai ca prietenii mei la partea teoretica nu s-au gandit sa mentioneze ca in timpul lui pot respira linistita, la TV nu se vedea ca aia respira in timp ce se pupa, asa ca in loc sa traiesc momentul, ma gandeam cat mai dureaza si cum oare este el atat de… concentrat. La final am luat o gura mare de aer, el si-a dat seama de ceea ce se intamplase (mic dar precoce), si de parca nu era suficienta trauma prin care trecusem din cauza lipsei de aer, seara s-a incheiat intr-un ras unilateral – adica el nu se mai putea opri.

<Sandra – One more night>, <Roxette – Queen of rain> si <Boys II Men – End of the Road> imi amintesc de cea mai frumoasa vara din adolescenta, de prietenul nostru care a venit din Germania pe perioada vacantei si care apoi ne trimitea scrisori fiecaruia in parte si timbre cu trupa favorita (eu eram cu Depeche Mode), iar noi ne adunam toti si ne citeam unul altuia scrisorile pentru ca ne era dor de el, de ceea ce traisem impreuna.

In perioada in care a aparut in Romania <Jessica Jay – Casablanca>, aveam aproape 17 ani si am cunoscut prima iubire. <T-short – Noapte de vis> imi aminteste de transformarea mea in femeie, <BUG Mafia – Nascut si crescut in Pantelimon>, <Dr. Dre – California love> imi amintesc de cele mai tari petreceri la care am fost, impreuna cu gasca lui, care ma adoptase. Lansarea la Festivalul Mamaia a celor de la <Talisman – Atat de singur> a coincis cu despartirea de el… multe lacrimi au curs pe melodia asta.

In 1999 ascultam albumele celor de la La Familia si BUG Mafia. Atunci l-am cunoscut pe omul caruia ii datorez mult, omul care m-a ridicat si m-a coborat in acelasi timp, pe “baiatul de cartier” (imi placeau baietii rai) cu care am fost 6 ani din viata si datorita caruia – direct sau indirect – sunt ceea ce sunt.

<David Gray – Sail away>, <Dido – I’m no angel> si <Simply Red – You make me feel brand new> sunt printre melodiile pe care le ascult ca sa ma ridic – imi dau speranta, iar hip-hop-ul intotdeauna imi induce cheful de viata.

Motivatia “omului de rand”

Voi incepe prin a va adresa o intrebare: motivatia de a face ceea ce iti place, ceea ce ai visat, ceea ce iti doresti, dar pe bani mai putini este mai puternica decat motivatia de a face ceva ce nu iti place in mod deosebit, intr-un domeniu pe care nu l-ai luat in calcul atunci cand ti-ai facut planurile pe termen lung, dar pe un salariu suficient de bun astfel incat sa iti ajunga sa iti satisfaci toate nevoile, dorintele?

Fiecare din noi a citit cel putin odata propozitia “Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani.” Este adevarat ca este un gand frumos, insa daca esti un visator si il urmezi facand ceea ce iti place s-ar putea sa constati cu surprindere ca satisfactia muncii nu iti aduce intotdeauna siguranta zilei de maine.

Eu cred cu tarie – si totusi sper sa ma contraziceti, ca in Romania este destul de greu sa iti urmezi visul, iti trebuie ambitie, rabdare, perseverenta si de ce sa nu recunoastem – un pic de noroc.

Termini o facultate in care ai acumulat mai multe sau mai putine cunostinte de specialitate care iti vor folosi si in mod firesc incerci sa iti gasesti un job, ducandu-te la interviuri. Una din intrebarile pe care le tot intalnesti la aceste interviuri este: punand in balanta o companie cu perspective, deschisa, cu grija fata de angajati, dar cu un salariu nu foarte mare cu una cu reguli foarte stricte si rigide, obiective foarte clare de performanta si salarii competitive, unde ati prefera sa lucrati?

Este cat se poate de firesc ca ai alege calea de mijloc astfel incat sa fi motivat atat intrinsec – prin ambitia si dorinta de a face lucruri mari, prin senzatia ca respectiva companie va creste o data cu tine, cat si extrinsec – de mediul de lucru placut in care urmeaza sa iti desfasori activitatea, de salariul competitiv. Acesta cred eu ca este idealul, dar totusi daca in cazul motivatiei intrinseci lucrurile mi se par relativ asemanatoare intre indivizi, intervine un semn de intrebare in ceea ce priveste motivatia extrinseca – cat de mult inseamna suficient? Daca eu sunt motivata de un salariu de 500 de euro pentru ca de atat am eu nevoie pentru a-mi satisface nevoile, poate ca voi sunteti motivati de unul de 1000 euro.

Ca sa concluzionez imi permit sa afirm ca este ideal ca atunci cand esti la inceput de drum sa fi motivat de rezultate, de dorinta de a creste, de a evolua, pentru ca mai tarziu, in cazul in care ai intrat intr-o companie care isi respecta angajatii, motivatia prin remunerare sa vina de la sine.